Durere fără margini și lacrimi sunt în familia lui Andrei Florin Bâzgă, tânărul din județul Iași care s-a sinucis din dragoste. Una dintre surorile lui a făcut publice mărturii cutremurătoare despre drama care s-a abătut asupra ei și a rudelor sale
Andrei Florin Bâzgă, în vârstă de 21 de ani, s-a sinucis în comuna ieșeană Cotnari după ce și-a dat seama că nu o poate recuceri pe femeia pe care o iubea. El se întorsese de peste hotare ca să o convingă pe tânăra din Hârlău să se împace cu el. În ciuda eforturilor făcute, fosta iubită nu a acceptat propunerea lui. În urmă cu trei zile, cei doi foști iubiți au vorbit ore în șir și, după ce a petrecut puțin timp și cu câțiva prieteni, Andrei Bâzgă a mers în casa părintească și s-a spânzurat cu o funie de scările exterioare ale casei, au scris jurnaliștii de la BZI. El a recurs la gestul extrem în miez de noapte și a fost găsit de tatăl său care a tăiat funia. Medicii care au sosit la fața locului nu au putut face nimic ca să-i salveze viața.
Părinții și surorile sale sunt în stare de șoc, iar una dintre tinere a așternut pe contul său de Facebook mai multe rânduri emoționante.
“Scumpul meu frățior, m-ai lăsat fără nicio speranță, cum voi mai fi de acum încolo. Cu cine o să mă mai distrez eu la nunți, cu cine mai fac planuri de vacanță??? Ai distrus-o pe mama, pe Georgiana, pe tata, eu sunt la pământ, nu mai am niciun pic de speranță. Puteau să te salveze, dar nu și-au dat interesul și mi te-au lăsat să îți dai sufletul… Nu te-a durut sufletul pentru noi, nu te-ai gândit ce lași în urma ta și câtă durere și disperare… Mă uit către cer și nu știu dacă să mai cred în Dumnezeu, pentru că El poate te împiedica sau te îndrepta pe calea cea bun. Te iubesc, scumpul meu, ochii mei căprui, bradul nostru înalt și frumos” este mesajul scris de Elena, una dintre surorile băiatului care și-a pus capăt zilelor din dragoste.
Înainte să facă postarea de mai sus, tânăra a notat tot pe Facebook următoarele gânduri: “Ai luat cu tine tot ce era mai frumos, ne-ai distrus pe toți. Sigurul frate, singurul fiu al acestei famili. Nu știu ce a fost în capul tău, dar nu a fost corect, nu te-ai gandit la noi, ci la ea, la cea pentru care ți-ai dat viata. Ai fost, esti și vei rămâne acel băiat cu ochi căprui și frumos. Te vom iubi oriunde te-ai afla acum… Nu ştiu cum va fi de acum încolo fără tine ,dar poate Dumnezeu te-a vrut prea mult și nu ni te-a lăsat nouă”.